Am fi oare precum o carte,
Ne sunt file tot mai grele,de viată rânduri aşternând,
Tuşul se mai varsă din tăcere,
Iar tăcerea din cuvânt vărsând.
Frunti mai grele deseori plecăm,in palme ce dor…de chin
Sunt ochii tot mai plini de rodul suferintei noastre?
Ori suflet ce purtam mai gol,…zidim.
Privim tăcuti si neânteleşi,cum umbra de frumos dispare,
Precum un vânt prin fragede amiezi,
Făcându-şi loc,stupidul făra sens;tot ce se naste moare…
Ne sunt poetii tot mai goi ,copii ai unei lumi mizere,
Ce n-e cersesc printre zăbrele crude de prostie…
Un strop de Arta,un dor numit Idee.
Vor trece doară timpuri peste file,
Scrieri peste timpuri,insă noi,doar sufletul cu ele…
Dormiţi voi,dar mă iarta,fiţi iubiţi,
Voi omeni de mâine,ai lumii,celei lumi mizere,
Însă-n cea de urma fila,stupid vă scriu:
Strigatul de Arta nu va piere!
.jpg)
